Gestionarea Crăciunului … și a vieții într-un an special!

Mișcarea ca lege fundamentală a ființei umane

„πάντα ρεί” (gr. „Panta Rhei”, rom. „Totul curge”) ne-a lăsat scris Heraclit din Ephes acum aproximativ 2500 de ani. Atunci când ne naștem venim într-o lume care are anumite legi de funcționalitate. Sunt legi fizice precum legea gravitației sau legi fiziologice precum legea îmbătrânirii. În fapt, ne naștem și ne trăim viața în continuă mișcare, sau așa cum este mai cunoscută azi sintagma lui Heraclit „singura constantă din Univers este schimbarea”.

Care îți sunt primele gânduri atunci când auzi cuvântul Crăciun?… Poate cadouri sau chiar cursa după cadouri, poate aspecte legate de tradițiile spirituale ale perioadei, poate Moș Crăciun, poate perioada de vacanță, poate raportarea pentru închiderea de an, poate solstițiu, poate… etc. Oare te-ai gândit la mișcare și la modul în care gestionezi mișcarea în viața ta și implicit impactul tău în viețile semenilor tăi, de la familie la colegi, de la vecini la… oameni?

În corelație cu gândurile de mai sus, oare care sunt modalitățile prin care gestionezi Crăciunul?… Plecând de la această întrebare și de la răspunsul pe care poate deja ți l-ai oferit, îți propun o abordare a gestionării acestei perioade de Crăciun în acest an aparte, și prin amplificare o metodă de integrare a mișcării vieții per ansamblu.

Uitându-ne din poziția de observator a propriilor noastre vieți, vedem mișcare în viața de familie, în căsătorie, în creșterea copiilor, în ocupația noastră (ca antreprenori, ca angajați, ca liber-profesioniști, etc.), în lucrurile bune făcute unii altora. Toate evenimentele, gândurile, acțiunile și trăirile noastre descriu această linie a mișcării și sunt orientate spre un obiectiv generic, acela ca în timp și prin circumstanțele vieții să ne fie cât mai mult „bine” posibil și cât mai puțin „rău” posibil. Sui-generis, deși toată viața este mișcare, nu toată mișcarea este utilă. Unele mișcări ne pot distrage din calea atingerii obiectivelor care merită sau chiar ne pot îndrepta către obiective care nu merită.

Echilibrul „viață-muncă” vizavi de sarcinile vieții

De câțiva ani buni în lumea afacerilor vorbim despre echilibrul muncă-viață. Lucrez cu acest concept în training-urile de gestionare a stresului și a epuizării extreme sau de dezvoltare a rezilienței. Folosesc acest concept și în munca de consultanță, dar mai ales în coaching. În lumea afacerilor, într-o primă fază, conceptul în sine a fost primit mai degrabă cu o doză de reticență și sarcasm și poate mai puțin cu speranța și curiozitatea de a descoperi pragmatismul acestuia în viața de zi-cu-zi. Simpla întrebare „de ce această reacție?”, m-a ajutat ca la un moment dat să fi observat în acest concept al echilibrului „muncă-viață” o dualitate de împărțire nefirească între „muncă” și „viață”. De parcă munca ar fi separată de viață și nu ca parte a întregului numit viață. Avem tendința, atunci când vrem să atragem atenția asupra unui dezechilibru, să subliniem și să explorăm extremele și probabil din acest punct creatorii și sponsorii acestui concept în lumea afacerilor au vrut să atragă atenția asupra excesului de ‚muncă” în dauna „vieții” și că trebuie făcut „ceva” (conceptul de echilibru muncă-viață ca atare a apărut în anii ’80 în Marea Britanie ca fundament al Mișcării de Eliberare a Femeilor, ce a avut ca țintă un programul flexib și primirea de concedii de maternitate – aspecte care astăzi țin din ce în ce mai mult de un firesc comportamental și legislativ)

Ca atare, mai degrabă decât focalizarea pe muncă vs. viață, am ales să lucrez cu clienții și participanții în training-uri și în coaching prin prisma echilibrării sarcinilor vieții, munca fiind doar una dintre acestea. A. Adler și R. Dreikurs au definit mai multe sarcini ale vieții, ca parte a prezenței noastre în această lume:

Sarcina muncii/ocupației. Capabilitatea primară de a ne autosusține (hrană, acoperiș, protecție împotriva pericolelor) pentru a ne menține în viață, progresând către un nivel al abilităților de a contribui pentru societate. Dacă nu mă autosusțin, ce va trebui să fac? Va trebui să găsesc pe cineva care să mă susțină. Voi trăi la mila celorlalți și mă voi afla într-o poziție în care mă compromit pentru a obține sprijinul în împlinirea propriilor nevoi. Petrecem cel puțin 8 ore pe zi timp în muncă, iar extrapolând ajungem ușor la o treime din viață investită doar pentru această sarcină. Sunt multe abilități necesare satisfacerii acestei sarcini, iar aici menționez una cheie și anume responsabilitatea. Îmi place definiția lui P. Rasmussen cu privirea la responsabilitate, aceasta fiind abilitatea de a face și ceea ce nu ne place în atingerea obiectivului de a ne simți „bine” și a evita pe cât posibil să ne simțim „rău”.

Prietenia/Socialul. Acceptarea sarcinii socialului, a interdependenței sociale și a relaționării cu societatea. Ne naștem dependenți în totalitate de mamă, de tată, de familie. Relativ repede descoperim că suntem înconjurați și de alți oameni decât cei din familie și începem să explorăm și să trăim socialul prin prieteni, vecini și colegi, prin grădiniță, școală, facultate, ocupație și hobby-uri, călătorii, etc. Deja în jurul vârstei de 3-4 ani începem să descoperim lumea prin prisma independenței, pentru care luptăm și ne cerem drepturile o viață întreagă, omițând de multe ori să vedem că lumea în care am ales să trăim este mai degrabă una a interdependenței. Perioada acestui an 2020, în care restricțiile ne-au ținut mai departe decât de obicei de prietenii și de colegii noștri, a fost poate „îndulcită” de existența mijloacelor de comunicare din ce în ce mai diversificate și mai performante. Am menționat de comunicare, o abilitate care însă își va face simțită sensul doar în momentul în care o alăturăm cooperării ca abilitate cheie în derularea și echilibrarea sarcinii socialului.

Intimitatea/Familia. Un subiect cu aură de nevoie, de dorință, de valoare, de tabu, de controversă și disensiuni sociale în același timp. Nu am exista ca ființe umane fără intimitate. Intimitatea pleacă de la nevoia primară de a gestiona energia sexuală și de a găsi o cale pentru a satisface această nevoie, ajungând până la complexitatea și abordarea conceptelor de gen, feminin și masculin (inclusiv a nuanțelor acestora) și de găsire a căii de trăi împreună în echilibru și egalitate de șanse. Una dintre cele mai importante abilități pentru a derula această sarcină în echilibru este respectul, reciproc și de sine în același timp.

Pentru că familia fiecăruia dintre noi nu se limitează doar la cuplu sau cuplu cu copii, ci se extinde către părinții și rudele noastre, conceptul de familie extinsă capătă o nuanță relevantă prin a avea grijă de cei din responsabilitatea noastră, de a descoperi și manifesta împreună ce înseamnă conectare emoțională și împărtășire de experiențe ca fundament al socialului. Crăciunul este perioada din an în care această sarcină se manifestă cu predilecție, anul acesta fiind unul prin care provocările vieții ne pot aduce mai aproape de a conștientiza echilibrul fragil al vieții și susținerea pe care o primim dinspre și oferim către familie, prieteni, colegi și semeni.

Sinele. Capabilitatea de a avea grijă de noi. Sunt multiple situațiile în care ne axăm fie doar pe noi înșine (sensul egotic) sau, în opoziție, ne axăm doar spre binele semenilor (sensul altruist). A avea grijă de noi înșine înseamnă a avea grijă de educația noastră, de dezvoltarea noastră continuă, de nevoile noastre fizice și psihologice fundamentale. De multe ori această sarcină este definită de familie, de comunitate, de societate, care stabilesc standardele a ceea ce înseamnă o viață ”împlinită”. În ultimii 40 de ani, oamenii au înțeles poate mai mult decât oricând nevoia de echilibru între ceea ce societatea cere de la individ și între ceea ce individul poate să ofere și să contribuie cu adevărat. În termeni de sarcină a sinelui, unele dintre cele mai importante abilități pe care avem nevoie să le explorăm, dezvoltăm și manifestăm sunt reziliența ca abilitate de a face față oricărei provocări aduse de viață și curajul de a le transforma în oportunități atât la nivel de sine, dar și pentru comunitate/societate.

Spiritualitatea. Capabilitatea de a ne stabili locul în univers și de a face pace cu întrebările esențiale, de exemplu „de ce?”, „de ce suntem aici?”, „ce este viața și care este semnificația vieții?”, „există Dumnezeu?”, „de ce suferă oamenii buni?”, „există viață după moarte?”. Această reconciliere poate însemna și acceptarea că nu știm și nu înțelegem totul despre viață, dar că o să dăm tot ce este mai bun în această existență. Având la rădăcină latinescul „spiritus”, provenind din „spirare” – respirație, această capabilitate umană, pe deplin conștientizată, ne arată modul în care ne raportăm la viață, modul în care creăm acel flux prin care reușim mai mult sau mai puțin să ne mișcăm prin timp și circumstanțe, astfel încât să ne fie cât mai mult „bine” posibil și cât mai puțin „rău” posibil, într-o permanentă căutare a echilibrului între toate sarcinile vieții.

Cum gestionez Crăciunul … și Viața în echilibru

JM Robinson ne spune că „a cunoaște multe lucruri – a cunoaște cauzele tunetului, fulgerului și cutremurelor – este bine; dar este poate și mai bine să înțelegem singurul lucru care stă la baza tuturor – gândul care conduce toate lucrurile prin toate lucrurile. Aceasta este înțelepciunea”. Îmi permit să transform ceea ce spune Robinson în: A cunoaște aspecte legate de logistică, producție, vânzare, marketing, IT, finanțe, HR, de afaceri în general – este bine; dar înțelepciunea de a echilibra sarcinile vieții, dincolo de conștientizare, la nivel de acțiune și mișcare, este provocarea fiecăruia dintre noi pe întreaga durată a vieții. Aceasta este înțelepciunea.

Pentru a întări această înțelepciune, pe final de poveste îți adresez câteva întrebări ca subiect de reflecție și de gestionare a Crăciunului, ca metaforă a vieții în general: „are munca partea leului în sarcinile vieții tale în dauna celorlalți lei ai vieții (sarcini ale vieții)?”, „ce înseamnă și cum abordezi fiecare sarcină a vieții?”, „pe o scală de la 1 („la pământ”) la 10 („extraordinar”) cum te percepi raportat la fiecare sarcină a vieții?”, „funcție de notele pe care ți le-ai oferit la întrebarea anterioară, ce pași concreți (ex: dezvoltare abilități și acțiuni concrete) poți face pentru a avansa cu una sau chiar două unități per fiecare sarcină?”, „de ce fel de sprijin (familie, prieteni, HR, manager, trainer, coach, vrăjitor, etc.) ai nevoie pentru a atinge acest echilibru?”, „cum va arăta viața ta dacă vei face acei pași concreți?”

Pe 21 decembrie 2020, a avut loc Marea Conjuncție dintre Jupiter și Saturn. Următoarele întâlniri dintre Jupiter și Saturn vor avea loc în noiembrie 2040 și aprilie 2060, iar în timpul celor două evenimente planetele vor părea la o distanță de 1,1 grade depărtare. Pentru a vedea următoarea „întâlnire cosmică” foarte apropiată va trebui să așteptăm până în martie 2080. Nu aștepta Crăciunul acelor ani pentru a face pași concreți în ceea ce privește echilibrul sarcinilor vieții! Începe cu acest Crăciun și fie ca oportunitatea acestui nou echilibru conștientizat să fie pus în mișcare în viața ta și a celor din jurul tău! Ah… și nu uita că echilibrul în sine este în continuă mișcare și schimbare, o provocare care face parte din darul vieții!

Sărbători Fericite și La Mulți Ani!

Autor
Andi Beldianu
(vezi LinkedIn Profile)